Intervenții ale ISU Brăila în 24 ore

În perioada 16.07.2025, ora 07.00 – 17.07.2025, ora 07.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Dunărea” al judeţului Brăila a fost solicitat să intervină la 18 situații de urgență

În perioada 16.07.2025, ora 07.00 – 17.07.2025, ora 07.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Dunărea” al judeţului Brăila a fost solicitat să intervină la 18 situații de urgență, astfel:

         - în intervalul orar 10.20 – 16.10, subunitățile inspectoratului au intervenit pentru stingerea a cinci incendii de vegetație uscată, miriște și gunoi pe raza localităților Făurei (cca. 3000 mp. vegetație uscată), Berlești – două incendii (cca. 1000 mp. vegetație uscată), Vădeni (cca. 5000 mp. vegetație uscată) și Gemenele (cca. 20 mp. vegetație uscată și 20 kg. gunoi). Cauzele probabile care a dus la producerea incendiilor au fost arderea resturilor vegetale și lăsarea focului nesupravegheat sau fumatul în zone neamenajate.

         - la ora 10.35, Detaşamentul 2 de pompieri Brăila și Garda de intervenție Făurei au intervenit cu trei ASAS pentru stingerea unui incendiu la un grajd într-o gospodărie din  localitatea Drogu, comuna Galbenu. A ars grajdul de animale cu o suprafață de cca. 100 mp. fără victime implicate sau animale moarte. Cauza probabilă a producerii incendiului  a fost căldură solară acumulată;

            - la ora 12.55, Detaşamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu o ASAS pentru asigurarea măsurilor specifice în urma unui accident rutier produs pe Șoseaua Buzăului din municipiu.

            - la ora 20.05, Detaşamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime pentru salvare animal (pisică blocată în copac) pe b-dul Independenței din municipiu;

            - la ora 21.30, Detașamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu o ASAS pentru asigurarea zonei, în urma unui defecțiuni la un cablu electric al instalației de iluminat stradal, până la sosirea  echipei de intervenție a distribuitorului de energie electrică, pe str. Mihai Viteazu din municipiu.

Echipajele de pe ambulanțele SMURD au intervenit în sprijinul a șapte persoane din municipiul Brăila și localități din județ pentru acordarea primului ajutor medical prespitalicesc și transportul la UPU Brăila și pentru transportul a două persoane la ambulanțe ale SAJ Brăila.

*

*   *

Reamintim cetățenilor să dea dovadă de responsabilitate și să conștientizeze că un simplu incendiu de vegetație uscată se poate transforma într-un incendiu de proporții care poate genera pagube materiale majore, dar și pierderi de vieți omenești.

Având în vedere că în această perioadă se desfășoară lucrări de recoltare a păioaselor, recomandăm fermierilor să organizeze activități specifice de apărare împotriva incendiilor, precum și cunoașterea, aplicarea și respectarea cu strictețe a normelor de prevenire și stingere a incendiilor de către lucrători.

Documente